FERMA NOASTRA
Ne declaram gospodari convinsi, mandri tare de ferma noastra de la Balaceana, investind astfel constant in modernizarea ei.
Iata si o scurta descriere a acesteia! In inima Bucovinei, la poalele Obcinilor, in anul 2014 am infiintat o ferma cu activitatea principala de crestere a animalelor, dar si cu specific agricol.
Asezata intre dealurile Baron (Balaceana) si Corjan (Ilisesti), cu intinse terenuri agricole si pasuni, beneficiind de aportul adus de bazinele hidrografice ale paraielor Balaceana si Ilisasca, a fost locul ideal pentru amenajarea unei ferme a carei suprafata a ajuns la peste 150 ha pasuni si 150 ha teren arabil folosit doar pentru hrana animalelor proprii.
O viziune a facut ca in vara anului 2014 pe pasunile din zona sa apara cateva vacute negre si rosii, fara coarne, care nu trebuiau mulse si dupa care fugeau in toate directiile vitelusii. Vorbim despre vaci de rasa Angus, vaci crescute doar pentru carne, vaci care sunt libere, in majoritatea timpului. Acesta a fost inceputul unei ferme la care s-au adaugat ulterior si porci, oi si capre, gaini.
In ceea ce priveste vacutele Angus, s-a facut o selectie deosebita prin aducerea mai multor loturi atat din Germania cat si din Austria, animalele fiind atent selectionate, iar in paralel ne-am innoit cu tauri de monta cu o valoare genetica deosebita pentru a aduce un aport substantial septelului existent.
Din 2014, an in care s-a pus prima caramida la primul adapost de animale de 2000 mp, s-a ajuns in 2020 la adaposturi de aproximativ 5000 mp, specializate pe categorii de varsta, ingrasare, maternitate, spatii depozitare furaje, utilaje agricole.
Urmarind foarte atent producerea de furaje intr-un mod cat mai ecologic, ne asiguram singuri necesarul de hrana, atat prin productia de silozuri de porumb si lucerne, cat si fanuri de lucerna. Asadar, animalele sunt crescute fara utilizarea de antibiotice, hormoni sau steroizi.
Deoarece aproximativ 5-6 luni pe an majoritatea animalelor stau libere pe pasunile fermei, am facut eforturi deosebite in amenajarea acestora prin curatare anuala, insamantare cu mixturi de plante, impartire in zone de pasunat, amenajare de zone de adapat, forari de puturi și incercuiri cu gard electric.
Incercam sa avem un impact cat mai mic asupra mediului inconjurator, astfel ca am adus imbunatatiri prin plantarea unor intinse zone de liziere de salcami.
Asadar, ferma incearca sa mentina un septel cu o valoare genetica superioara, hranit cu produse obtinute de noi cat mai ecologic si bio, un septel sanatos si crescut in conditii optime.
Ferma are atat animale de reproductie si vanzare de vitele si junci/ vaci gestante, cat si un nucleu de tauri la ingrasare pe care ii abatorizam in cadrul carmangeriei proprii.
Va asteptam cu drag sa ne vizitati ferma si sa faceti cunostinta cu animalutele noastre!